Pe 26 Mai, echipa noastră a fost prezentă la Liceul Teoretic Olteni, unde am petrecut ziua alături de persoanele tinere din clasee a IX-a, a XI-a și a XII-a.
În cadrul acestei vizite, am desfășurat trei ateliere tematice, oferindu-le persoanelor tinere un spațiu de învățare nonformală, dezbatere și dezvoltare personală, adaptat provocărilor și oportunităților actuale. Activitățile au marcat începutul parteneriatului strategic dintre Fundația Națională pentru Tineret (FNT), Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Teleorman (AJOFM Teleorman) și Liceul Teoretic Olteni, consolidând astfel Rețeaua de Suport pentru Tineri Teleorman.
Oportunități europene pentru persoanele tinere
Unul dintre ateliere s-a concentrat pe informarea liceenilor cu privire la programele europene și pe transformarea dorințelor în planuri concrete. Tinerii au descoperit că au la dispoziție instrumente reale pentru a călători, a învăța și a face voluntariat.
Prin activități interactive, persoanele participante au explorat programe europene dedicate lor, precum Erasmus+, DiscoverEU și Corpul European de Solidaritate (ESC).
Prevenirea adicțiilor – dincolo de etichete și stigmă
Un alt spațiu a fost dedicat unui subiect perceput ca fiind delicat, dar foarte actual, anume adicțiile și comportamentele de risc. Atelierul a fost o invitație la dialog onest despre mecanismele din spatele dependențelor, și despre modurile în care ne putem susține reciproc.
S-a discutat deschis despre cum presiunea grupului, lipsa de sprijin și judecata celor din jur devin deseori bariere în calea celor care au nevoie de ajutor. Persoanele tinere au lucrat împreună pentru a înțelege că prevenția începe cu empatie. În cadrul atelierului, crearea unui spațiu sigur, lipsit de stigmă, a fost văzută ca fiind primul pas pentru a ne proteja pe noi înșine și pe cei dragi.
Egalitate de șanse – Demontarea stereotipurilor în viața de zi cu zi
Cel de-al treilea atelier a abordat tema egalității de șanse, oferindu-le elevilor instrumentele necesare pentru a-i privi pe cei din jur dintr-o perspectivă lipsită de etichete. Activitatea a pus reflectorul pe interconectarea dintre stereotipuri, prejudecăți și discriminare.
Folosind jocuri de rol și exerciții de imaginație, tinerii au analizat modul în care mintea noastră tinde să aplice filtre. Concluzia a fost că cel mai important pas este conștientizarea acestor automatisme, pentru a nu le lăsa să devină prejudecăți care să ne ghideze comportamentele și atitudinile față de ceilalți.